Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă progresivă caracterizată prin pierderea memoriei, dezorientare, dificultăți de limbaj şi afectarea funcțiilor cognitive care interferează cu viața cotidiană. Simptomele principale includ uitarea evenimentelor recente, confuzie, schimbări de comportament şi pierderea treptată a autonomiei.
Boala Parkinson este o tulburare neurodegenerativă a sistemului motor, determinată de degenerarea neuronilor dopaminergici în substantia nigra. Manifestările caracteristice sunt tremorul de repaus, rigiditatea musculară, bradikinezia şi instabilitatea posturală, putând apărea şi tulburări non-motorii precum tulburări de somn, depresie şi tulburări cognitive.
Diferența esențială între cele două este predominanța simptomelor cognitive în Alzheimer versus predominanța simptomelor motorii în Parkinson, deşi există suprapuneri și forme cu afectare cognitivă în Parkinson. În România prevalența crește odată cu vârsta; estimările arată zeci de mii de pacienți cu demență Alzheimer și mii cu Parkinson, numere în creștere din cauza îmbătrânirii populației. Diagnosticul timpuriu este important pentru accesul la tratamente simptomatice, planificare și suport familial.
Tratamentul medicamentos pentru boala Alzheimer din România se concentrează pe ameliorarea simptomelor cognitive şi funcţionale prin două clase principale de medicamente:
Aceşti inhibitori sunt indicați în formele ușoare şi moderate ale bolii şi cresc disponibilitatea acetilcolinei la nivel sinaptic:
Memantina (Axura, Ebixa) este utilizată în formele moderate şi severe pentru a modula excitoxicitatea mediatedă de glutamat, contribuind la stabilizarea funcției cognitive. Poate fi combinată cu inhibitorii AChE pentru pacienți în stadii moderate-severe când monoterapia nu este suficientă.
Indicațiile se stabilesc în funcție de stadiul bolii, tolerabilitate şi comorbidități, iar monitorizarea clinică este necesară pentru evaluarea eficacității şi detectarea efectelor adverse.
Farmaciile din România oferă o gamă variată de medicamente pentru tratamentul bolii Parkinson, disponibile cu prescripție medicală specializată. Aceste tratamente vizează ameliorarea simptomelor motorii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor.
Levodopa reprezintă standardul de aur în tratamentul Parkinson, fiind disponibilă în combinaţii fixe pentru o eficacitate optimă. Preparatele Levodopa/Carbidopa (Sinemet, Nacom) şi Levodopa/Benserazida (Madopar) sunt frecvent prescrise, oferind un control îmbunătăţit al simptomelor motorii prin creşterea nivelului de dopamină la nivel cerebral.
Această clasă include medicamente moderne precum Pramipexolul (Mirapexin), Ropinirolul (Requip) şi Rotigotina (Neupro - plasturi transdermici). Aceste tratamente stimulează direct receptorii dopaminici şi sunt deosebit de utile în stadiile incipiente ale bolii sau ca terapie adjuvantă.
Selegilina (Jumex) şi Rasagilina (Azilect) blochează degradarea dopaminei, prelungind efectul acesteia. Entacaponul (Comtan) îmbunătăţeşte biodisponibilitatea Levodopei, optimizând răspunsul terapeutic.
Trihexifenidilul (Artane) este util în tratamentul tremorului şi rigidităţii, fiind recomandat în special la pacienţii tineri cu simptomatologie predominant tremorigă.
Tratamentul acestor afecțiuni neurodegenerative necesită o abordare personalizată şi monitorizare atentă din partea specialistului neurolog sau geriatru. Administrarea corectă a medicamentelor este esenţială pentru obţinerea rezultatelor terapeutice optime.
Pentru boala Alzheimer, tratamentul se iniţiază gradual cu inhibitori de acetilcolinesterază, începând cu doze mici care se cresc treptat până la doza terapeutică optimă. Memantina se introduce în stadiile moderate-severe, frecvent în combinaţie cu inhibitorii de acetilcolinesterază.
Tratamentul Parkinson începe de obicei cu agonişti dopaminergici la pacienţii tineri sau cu Levodopa la cei în vârstă. Ajustarea dozelor se face în funcţie de răspunsul clinic şi tolerabilitatea pacientului.
Aderența la tratament este crucială pentru menţinerea unui control optim al simptomelor. Pacienţii şi îngrijitorii trebuie să fie educaţi cu privire la importanţa administrării regulate a medicamentelor şi să recunoască semnele care necesită atenţie medicală urgentă.
Medicamentele utilizate în tratamentul Alzheimer pot provoca diverse efecte secundare. Inhibitorii de colinesterază (donepezil, rivastigmină, galantamină) pot determina greață, vărsături, diaree, pierderea apetitului și dureri de cap. Aceste simptome sunt de obicei tranzitorii și se ameliorează prin administrarea treptată a dozei. Memantina poate cauza amețeli, confuzie și constipaţie.
Medicamentele anti-Parkinson prezintă propriul profil de efecte adverse. Levodopa poate provoca diskinezii, fluctuații motorii și uneori halucinații. Agoniștii dopaminici pot cauza somnolență excesivă, comportamente compulsive și hipotensiune ortostatică. Monitorizarea atentă a acestor simptome este esențială pentru ajustarea optimă a tratamentului.
Există contraindicații specifice pentru fiecare clasă de medicamente. Este crucial să se respecte următoarele precauții la pacienții vârstnici:
În cazul apariției efectelor adverse severe, întreruperii bruște a tratamentului sau modificărilor comportamentale semnificative, consultarea imediată a medicului este obligatorie.
Farmacistul joacă un rol crucial în consilierea pacienților şi familiilor acestora, oferind informații despre administrarea corectă a medicamentelor, monitorizarea efectelor adverse şi asigurarea aderenței la tratament. Suportul familiei este fundamental în managementul bolilor neurodegenerative, familia fiind adesea primul pilon de sprijin în adaptarea la provocările zilnice.
Adaptarea locuinței pentru siguranța pacientului include eliminarea obstacolelor, instalarea balustradelor şi asigurarea unei iluminări adecvate. În România sunt disponibile diverse resurse de sprijin:
Planificarea include discuții despre compensarea medicamentelor prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, accesarea serviciilor comunitare şi pregătirea pentru etapele avansate ale bolii. Serviciile sociale locale pot oferi sprijin suplimentar pentru familii, iar programele de respiro îngrijitor oferă pauze necesare aparținătorilor.
